Mai toamna ca niciodata

Nu stiu cum se face,dar pe geamul deschis iar se scurg usor stropi de toamna.Se preling pe perete,se imprastie intr-o lumina aramie,calda si lasa urme de melancolie peste tot.(stiti..urmele acelea ca stopii unei pensule aruncate ,la nimereala pe sevalet)
Unii dintre ei raman o vreme suspendati in aer si stau acolo pana isi fac curaj sa cada.Altii se agata cu disperare de ce apuca:se prins de hainele tale;se incurca in parul tau... si in jur incepe sa miroasa a toamna.
Iar razele de toamna.. aparent atat de blande,atat de calde,te obliga sa-ti inchizi toate amintirile in valiza pe care ai tarat-o toata vara dupa tine ,iar tu,neavand incotro,scoti toate hainele de voiaj si indesi fara mila seri de vara,valurile marii,rasaritul,zambetele prietenilor,jocul de twister si ,pe unde mai incape,un bilet de tren.Te chinui sa tragi fermoarul; te asezi pe valiza..si intr-un final o arunci intr-un colt al camerei,printre lucrurile vechi si capitole desprinse din diferite carti.
Acum ai ramas doar cu toamna si tot te chinui sa iti usuci parul plin de stropi rataciti,in fata unei cani de ciocolata calda,la taclale cu timpul.